Prosperă !-Thrive
|
Compania s-a consolidat în baza
contractelor militare, încheiate cu trupele unioniste din timpul
războiului civil, soldaţii americani lăsaţi la vatră asigurându-le o
reclamă gratuită binevenită, în întreaga ţară, dar a devenit o
corporaţie abia în 1930, prin achiziţia companiei britanice Thomas
Hedley Co.
Corporaţia deţine cel puţin două
recorduri nedorite de noi toţi, crearea şi vânzarea primei paste de
dinţi cu fluor şi finanţarea cercetărilor pentru cipurile RFID - aşa cum
recunoaşte şi Foster în film - şi încă un record ceva mai ciudat: din
cauza pierderilor considerabile pe piaţa investiţiilor în credite
derivative, au acţionat în judecată Bankers Trust, în 1994, pentru
fraudă, fiind primul caz înregistrat în istorie, de membri ai unui
consiliu de administraţie al unei mari corporaţii care recunoşteau, în
tribunal, că s-au lăsat antrenaţi într-o afacere pe care au fost
incapabili să o înţeleagă.
Asta nu i-a împiedicat, în acest an, să
înregistreze vânzări record de 82,6 miliarde dolari, compania
achiziţionând între timp şi alte firme binecunoscute ca: Folgers Coffee,
Max Factor, Gillette, Duracell sau Braun.
Incitat fiind de prezenţa printre intervievaţi a unor nume celebre ca Duane Elgin, Nassim Haramein,
Steven Greer, Adam Trombly, Brian O'Leary, Vandana Shiva, John Taylor
Gatto, Deepak Chopra, David Icke, G. Edward Griffin, John Perkins sau
Barbara Marx Hubbard, m-am decis să traduc documentarul şi nu regret
acest lucru, fiindcă trebuie să recunosc că este unul dintre cele mai
omogene, oneste şi cursive filme văzute vreodată, care abordează în cele
peste două ore de vizionare, aproape toate problemele tratate de
documentarele postate anterior pe blog.
Nu am descoperit absolut nimic
subversiv în film, chiar dimpotrivă şi dacă ţinem cont că avem deja
exemplul unui moştenitor al concernului Philips, care s-a decis să
încalce tradiţia familiei fabricând produse fiabile, caz prezentat în The Light Bulb Conspiracy
şi chiar cazul lui John Taylor Gatto, care s-a dezis de propovăduirea
sclaviei muncii prin "taylor-ism", trebuie să acceptăm o altă afirmaţie a
lui Foster, că nu toţi membrii familiilor sus-puse sunt şi participanţi
activi la mascarada mondială numită globalizare planificată sau
folosind sintagma atât de dragă elitelor, "noua ordine mondială", deşi
mereu m-am întrebat ce anume ar putea fi nou în această ordine, din
moment ce tot ei ne vor conduce.
Pe de altă parte, pe lângă efortul
deosebit impus de realizarea unui film de o asemenea anvergură şi
calitate, ca să nu mai vorbim de sumele semnificative implicate, cuplul
Foster & Kimberly, de această dată, a realizat şi un web site
extraordinar, http://www.thrivemovement.com/,
a cărui valoare îndrăznesc să afirm că o depăşeşte cu mult pe cea a
filmului, fiindcă, pe lângă faptul că sintetizează şi cumulează
informaţii din toate domeniile atacate de documentar, mai oferă şi o
platformă de comunicare şi de argumentare a soluţiilor propuse, pentru
edificarea modelului ideal de societate la care aspirăm cu toţii.
Activitatea neconvenţională a lui
Foster Gamble, are rădăcini mai vechi, încă de pe vremea când devenea
co-fondator al unui grup de lucru multidisciplinar, The Sequoia Symposium,
în 1997, bănuiesc că împreună cu Jack Kasher, fiindcă doi ani mai
târziu, acesta, în calitatea sa de profesor de fizică şi astronomie la
Universitatea Nebraska, găzduia la Thompson Alumni House una dintre
şedinţele grupului, la care participau, printre alţii:
- Lynnclaire Dennis din San Francisco,
autoarea cărţii "The Pattern", care avusese o experienţă de moarte
clinică, în 1987, în timpul unei ascensiuni cu un balon cu aer cald, în
Alpii elveţieni;
- Louis Kauffman, profesor de
matematică la University of Illinois-Chicago, unul dintre teoreticienii
respectaţi ai paradoxului matematic reprezentat de nodul trilobat, ca
cel mai simplu exemplu de nod toroidal;
- Ashok Gangadean, profesor de
filozofie la Haverford College, lângă Philadelphia şi recenzor al cărţii
amintite, despre care scria: "The Pattern reprezintă uniunea vie dintre finit şi infinit, minte şi materie şi continuumul spaţiu-timp." ;
- Pierre Noyes, profesor la Stanford University;
- Foster Gamble, cercetător din Woodside, California
şi, nu în ultimul rând
- Nassim Haramein,
prezentat de reporterul de la Omaha World Herald, în articolul din 23
ianuarie 1999, în care relata evenimentul, drept "un cercetător al
geometriei vidului, de 15 ani încoace, din Santa Cruz California".
Dr. Jack Kasher a fost consultant şi
angajatul de vară al Lawrence Livermore National Laboratory, între
1975-1992, unde se specializase pe aplicarea teoriei electromagnetice în
cadrul sistemului de apărare Războiul Stelelor, cu o mică pauză în vara
lui 1991, când a lucrat la Marshall Spaceflight Center al NASA, în
Huntsville, Alabama.
El este totodată şi directorul pentru
statul Nebraska al MUFON, o organizaţie non-profit, fondată în 1969,
care investighează cazurile OZN, în care calitate a efectuat o analiză
detaliată a controversatei filmări a misiunii STS-48, a navetei spaţiale
Discovery, lansată în data de 12 septembrie 1991, de la Kennedy Space
Center, Florida, în care apar obiecte ciudate deplasându-se prin spaţiul
cosmic, în manieră evident controlată, analiză care poate fi studiată
în detaliu la acest link: http://www.nicap.org/muj_kasher_sts48.htm.
Una dintre erorile filmului este
prezentarea pe acelaşi nivel a familiilor Rothschild, Rockefeller şi
Morgan, când, de fapt, ultimele două se află pe poziţii de subordonare
faţă de Rothschild, la fel ca şi celelalte "mari familii" amintite:
Carnegie, Harriman, Schiff sau Warburg.
Mult mai aproape de realitate s-a
situat istoricul Niall Ferguson, când scria: "Pentru majoritatea
secolului XIX, N.M. Rothschild a condus cea mai mare bancă din lume, ce a
dominat piaţa internaţională de acţiuni. Ca echivalent contemporan,
cineva ar trebui să-şi imagineze o fuziune între Merril Lynch, Morgan
Stanley, J.P. Morgan şi probabil şi Goldman Sachs, la fel puternică
poate ca Fondul Monetar Internaţional, dat fiind rolul familiei
Rothschild în stabilirea politicii financiare a numeroase guverne."
Aceeaşi eroare se face când în fruntea
tuturor organizaţiilor secrete este prezentată, aproape mereu, Round
Table, a mogulului diamantelor sud-africane, Cecil Rhodes,
atribuindu-i-se un rol mult prea important, când, de fapt, banca
Rothschild l-a finanţat pentru a putea dezvolta British South Africa
Company, dovada fiind dată şi de faptul că la moartea lui Rhodes, în
1902, administratorul averii sale a devenit Leopold de Rothschild
(1845–1917), cel ce a ajutat la iniţierea schemei malefice a burselor
Rhodes de la Oxford University, ca modalitate de recrutare şi pregătire a
lichelelor ce promovează planurile ocultei planetare, ca Bill Clinton,
George Stephanopoulos, Susan Rice şi mulţi alţii.
Dat fiind succesul mondial al
documentarului, la atât de puţină vreme de la lansare, trebuie să
recunosc că m-a deranjat şi "cocacolismul" prezentării satelor româneşti
Liviu Rebreanu şi Izvoru Crişului, ca exemple ale politicii ecologice
promovate de Vandana Shiva, în comunitatea indiană sprijinită de
Navdanya, deşi nu e exclus să se fi oploşit şi prin satele ardelene
nişte "hinduşi" hipo-motorizaţi, autohtoni.
Am fost dispus să le iert aceste mici
păcate realizatorilor, în calitate de practicant de aikido, pentru
pledoaria superbă făcută singurei arte marţiale exclusiv defensive,
nefiind dificil de integrat în Calea Armoniei "dansul" graţios al
Fondatorului, Ōsensei Morihei Ueshiba şi al unuia dintre discipolii săi
interni - uchi deshi între 1958 şi 1969 - Mitsugi Saotome Sensei.
Energia liberă rămâne la fel de
periculoasă pentru magnaţii petrolului, pe cât era şi la momentul când a
fost făcut extraordinarul film al lui Harry DeLigter, Free Energy - The Race to Zero Point, dovada fiind dată de asasinarea în 2004 a unuia dintre protagonişti, dr. Eugene Mallove.
Munca neobosită a lui Mallove pentru
promovarea noii energii, pe lângă editarea revistei Infinite Energy şi
înfiinţarea organizaţiei non-profit New Energy Foundation, constă şi în
scrierea unei cărţi curajoase Fire from Ice, avându-i ca eroi pe Stanley Pons şi Martin Fleischmann, de la University of Utah, cei care au reuşit primii să realizeze fuziunea la rece,
în 1989 şi care, între timp, au fost supuşi unei campanii feroce de
discreditare, din partea fizicienilor lumii academice şi, mai ales, a
promotorilor fuziunii termonucleare, care şi-au apărat carierele,
cercetările şi sursele de finanţare.
La şapte ani după asasinat, timp în
care au fost arestaţi şi eliberaţi diverşi indivizi, nu s-a ajuns încă
la nici un proces şi singura declaraţie făcută de justiţia statului
Connecticut este de o prostie sfidătoare: "... este posibil ca Mallove
să fi fost ucis de un chiriaş evacuat, furios că i-au fost aruncate
unele lucruri personale în timpul evacuării."
Prin vocea lui John Taylor Gatto, ne
este reamintită problema dureroasă a unui sistem educaţional absurd,
destinat pervertirii personalităţii copiilor şi producerii de sclavi
condiţionaţi pavlovian, ca reacţie faţă de autoritate, aşa cum
subliniază şi Deepak Chopra:
"Dacă un copil este slab la matematică,
dar bun la tenis, majoritatea oamenilor i-ar angaja un preparator la
matematică. Eu i-aş fi angajat, mai degrabă, un antrenor de tenis."
Plecând de la afirmaţia lui Foster
Gamble că, o dată instaurată noua ordine mondială, nu vom mai avea nici
unde fugi, nici unde să ne ascundem, mi-am adus aminte de dilema
participanţilor la un sondaj de opinie organizat pe la sfârşitul anilor
'80, de un fost spion GRU, colonelul Victor Suvorov, fugit în Anglia,
care le solicita participanţilor să enunţe măsuri efective de stopare a
emigrării clandestine, dintr-un stat în care tocmai s-a instaurat
socialismul, au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie şi a
fost desfiinţată proprietatea privată.
Răspunsurile s-au orientat în întregime
către măsuri represive: sârmă ghimpată, trupe de grăniceri, câini,
reflectoare etc., nimeni nereuşind să observe o soluţie externă pentru o
problemă internă: singurul caz, în care ar fi încetat evadarea celor
năpăstuiţi de "raiul socialist", ar fi fost să nu mai aibă unde fugi.
Este varianta intuită genial de Foster
şi chiar şi de Stalin, la vremea lui şi care a devenit obsesia
conducătorilor cabalei mondiale şi principalul motiv pentru care îşi
doresc să stăpânească dictatorial întreaga lume, fiindcă experimentele
derulate anterior pe banii ocultei şi pe suferinţa noastră, în întreg
lagărul socialist, prin care au fost decimaţi peste 100 de milioane de
oameni numai în URSS şi China, laolaltă - spre entuziasmul unui psihopat
ca David Rockefeller - le-au demonstrat cu claritate că, în caz
contrar, se vor îndrepta către un eşec garantat.
"Este greu, afirm eu, ca oricine
altcineva să deteste mai mult decât mine vărsarea de sânge, inclusiv la
vreme de război, dar este încă şi mai greu să depăşească dezgustul meu
de natura însăşi a statelor totalitare, în care masacrul este doar un
detaliu administrativ."
Vladimir Nabokov
(23 aprilie 1899 - 2 iulie 1977)
Center,
Florida, în care apar obiecte ciudate deplasându-se prin spaţiul
cosmic, în manieră evident controlată, analiză care poate fi studiată în
detaliu la acest link: http://www.nicap.org/muj_kasher_sts48.htm.

Update: cu subtitrare in romana:
http://www.youtube.com/watch?v=xhJKujvSIBs
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu