IN MUNTII CARPATI.......
O alta controversata descoperire din muntii Carpati: Muntele Şureanu
In
anii ’90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor
Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a identitatii poporului romàn
in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de
fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme.
Dupa evenimentele din ’89, autoritatile au manifestat o anumita deschidere in
acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese
politice. In acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de
intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe dintre ele uimitoare.
Au
fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care
totul a incetat brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a
conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor. De fapt, atunci a
avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel
mai inalt nivel. In plus, descoperirea i-a speriat atat de tare pe
oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine
locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior!
Nu
au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu atat
mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire
facuta vreodata, capabila sa dea peste cap nu doar aceasta tara, ci
chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel
mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul.
Fara
a se urma protocolul obisnuit in astfel de cazuri, cercetarile initiale
s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura
locala de Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat
repede Bucurestii, dar reprezentatul trimis a clacat, decizional
vorbind. Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai
mare siguranta, trebuie sa astupe locul pana la sosirea echipajelor de
specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei
intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie.
Abia
au avut timp sa faca niste fotografii; restul dosarului, foarte
subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si
lingvistica. Mai mult, masina in care se aflau cei trei ofiteri de
securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de
intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul
material de dosar.
Prin
urmare, un singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la
care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese lovit de dambla; nu
vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi. Macar avusese
prezenta de spirit de a face noua fotografii, agentii de securitate
facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident.
Din declaratia profesorului, reiese ca unul din siturile arheologice
din acea zona abia se infiintase, sapaturile fiind la inceput. Pentru
efectuarea muncii erau angajati localnici care munceau cu ziua, dar nu
veneau in fiecare zi la lucru, asa ca sapaturile inaintau cu greutate.
In
plus, santierele arheologice erau raspandite pe o arie destul de larga
in zona muntilor Orastiei, a Devei si a Sarmisegetuzei Regia. Sefii de
santier erau nevoiti sa se ocupe de doua sau chiar de trei situri
simultan, deplasandu-se de la unul la altul, iar prezenta lor intr-un
loc incetinea ritmul muncii in altul.
In
aria de interes a sapaturilor intra si muntele Sureanu, care face parte
din gruparea montana a Orastiei. Pe unul dintre versantii lui, intr-un
fel de vaioaga, tocmai fusese deschis un astfel de sit. Se trasase
planul sectiunilor de interes, se stabilisera parametrii de lucru si
sapaturile demarasera doar de cateva zile, atunci cand a inceput totul.
Intr-una
din zile, unul dintre muncitori a lovit cu tarnacopul intr-un loc din
peretele muntelui si a dislocat mai multe pietre care s-au pravalit spre
el. Profesorul Constantin a auzit tipatul baiatului, a ajuns imediat
langa el si l-a gasit teafar. Inafara de cateva zgarieturi, pustiul nu
patise nimic. In plus, dislocarea rocilor daduse la iveala o intrare
spre un fel de incapere subterana, regulata ca forma si cam de 20 de
metri patrati.
Arheologul
a patruns in grota impreuna cu insotitorul sau si a facut o alta
descoperire: o gura de aerisire care dadea intr-un pasaj de trecere in
adancime. Cei doi au marit deschiderea cu lovituri de tarnacop si au
inaintat pe culoar. Dupa aproximativ 20 de metri, culoarul s-a largit
considerabil, iar dupa alti 50 de metri exploratorii puteau deja sa se
deplaseze in picioare, perfect drepti.
Profesorul
a remarcat faptul ca natura rocilor de pe tavan s-a modificat brusc si
in fata lui, la o distanta de vreo opt metri, a aparut un perete
vertical. A remarcat, de asemenea, ca pe tavan aparusera sclipiri
frumoase, pe care le-a interpretat ca fiind din mica bazaltica. Cand au
ajuns in fata peretelui vertical, au remarcat o deschizatura larga, de
forma unui semicerc, prin care se auzea un vuiet imens, desi indepartat,
ca un fel de tunet.
Impresia
de forta si energie ce razbatea de sub deschizatura intunecata era atat
de puternica, incat arheologul a ezitat sa mai inainteze. A decis
totusi sa continue investigatia la lumina lanternelor. A realizat repede
cateva fotografii si urmat de satean a inceput sa coboare pe un fel de
trepte, in haul ce se intindea sub ei.
De
fapt era tot un culoar, lat cam de 10 metri. Arheologul era intrigat,
in primul rand, de curatenia locului, ca si cum cineva l-ar fi curatat
in permanenta de praf si depuneri. Se aflau deja cam la 200 de metri
distanta de sit, in interiorul muntelui, si cam la 30 de metri adancime.
Inaintarea era usoara, asa ca au mai coborat aproximativ 500 de metri,
au ajuns la o raspantie si au ales culoarul care parea mai larg si mai
inalt.
Istoricul
s-a apropiat de peretele lateral dreapta si l-a luminat cu lanterna. A
recunoscut minereuri masive de aur care impanzeau peretele de roca.
Acelasi lucru era valabil si pentru tavan si pentru peretele
despartitor. Culoarul cotea lin spre stanga si apoi mergea in linie
dreapta inca vreo 150 de metri, iar in capat se vedea o lumina albastra
care izvora parca din sol.
Profesorul
a mai remarcat ca minereul de aur se “strangea” pe peretele din dreapta
intr-un fel de vàna groasa de aproximativ doi metri, la mijlocul
acestuia. Filonul brazda astfel zona pe o distanta de 10 metri,
largindu-se apoi ca o palnie si ingloband dreptat tot peretele. Nicio
mina de pe Terra nu contine asa ceva! E o imposibilitate geologica si
daca profesorul nu ar fi avut prezenta de spirit de a face cateva
fotografii, totul ar fi parut un basm.
Cercetatorul
a mai surprins in imagini si o ridicatura, ca un fel de pat din aur si
ceva ca un fel de cartus egiptean din Antichitate, plin cu niste semne
clare, un fel de scriere din linii si forme geometrice precise. Practic
era un dreptunghi in interiorul caruia se aflau scrijelite aceste semne.
Scrierea a fost analizata atat in Romania cat si in alte trei
universitati celebre in lume si a fost descifrata doar partial. O bucata
din text era mult mai veche decat cealalta si nu a putut fi decodata.
Ca si cum pe acolo ar fi trecut mai multe fiinte, in perioade diferite
de timp.
Iata textul foarte scurt si criptic:
KR – IO; SAL-MOS, AICI ESTE VESNIC, LUMILE SE IMPREUNA ,adica limba romàna neaosa!
Textul
a fost analizat cu atentie, in colaborare cu un institut de studiu al
civilizatiilor indo-europene din Franta, iar “traducerea” e fireasca: Io
eu, care sunt Cronos sau, la fel de bine, Cronos sunt eu. Cel care a
insemnat acolo afirma astfel ca el este insusi Cronos, care este adorat
ca Stapan al Timpului.
Cronos
(fiintele de lumina il denumesc AEON, ati intalnit acest nume in
mesajele lor) sau Timpul este considerat foarte batran, pentru ca timpul
insusi este asimilat unei existente ancestrale; el este atat de vechi,
incat nici nu s-a nascut! Trebuie sa fie deci o redare metaforica, cu un
profund simbolism spiritual.
Cel
mai probabil, cel care a facut insemnarea era un sacerdot, o fiinta
umana ajunsa la desavarsirea spirituala. Dar apoi urmeaza ceva
neinteles: sal-mos.
Aici
traducatorii au oscilat, pentru ca “sal” a ridicat probleme.
Cercetatorii romàni au inclinat spre “zaul”, in loc de “sal”. Cronos,
zeitatea tutelara arhaica a romànilor, era numit “zaul- mos”.
Extraordinara inscriptie tradusa are cam 3.000 de ani vechime.
Intrebarea este: ce vechime are textul imposibil de talmacit?!
Se
stie ca, din punct de vedere ezoteric, zacamintele masive din aur
marcheaza intotdeauna o zona in care spiritualitatea oamenilor a atins
culmi foarte inalte. Si aici este vorba despre un adevarat munte de aur,
nu de zacaminte sub forma de minereuri din aur! Sa revenim totusi la
expeditia profesorului Constantinescu …
La un moment dat, tot inaintand in inima muntelui, cei doi au
observat ca lumina albastra crestea in intensitate. Culoarul se termina
intr-o fel de sala cu bolta imensa, cam de 3,5 m inaltime. Cam la 25 de
metri de peretele imens din capatul culoarului, tronau sase jilturi ce
incadrau o masa de forma paralelipipedica. Tronurile erau ìn ìntregime
din aur masiv (la fel si masa) si pareau incrustate in sol.
In
capatul mesei era al saptelea tron, mai mare decat celelalalte, care,
intr-un fel, “prezida” ansamblul. Spatarul era mult mai inalt, ajungand
cam la trei metri. De asemenea, forma era deosebita fata de celelalte;
nu mai era paralelipipedica, ci ca o sectiune de trunchi de con cu baza
mare in sus.
In
spatele fiecarui tron se afla cate o placa gravata. De fapt, era cate
un text alcatuit din mii de caractere si semne necunoscute, foarte clar
si ordonat incrustate, dar pe care specialistii nu au reusit sa le
decripteze. In spatele tronului principal, se afla de asemena o placa
gigantica, inalta cam de 12 metri si lata de patru.
Pe
ea nu se afla gravat niciun text, ci doar discul unui soare urias, de
la care plecau radial foarte multe raze catre marginea suprafetei.
Ultima fotografie realizata de profesor dintr-un unghi plasat in spatele
tronului principal, infatisa un spatiu gol de forma unei elipse la
nivelul solului, marcat de un mic perete pe margini, ca o bordura.
Profesorul afirmase ca pe axa ei lunga, elipsa masura aproximativ doi
metri, iar pe cea scurta, cam un metru si jumatate. Cand s-a apropiat de
acel loc si a privit in jos, a simtit ca-si pierde constienta si chiar a
lesinat pentru cateva secunde.
In
acel spatiu gol, omul a vazut un alt univers, ca si cum ar fi privit
printr-un hublou de nava spatiala, la cosmosul care o inconjoara. Vedea
un spatiu cosmic negru, vedea sclipirea stelelor. Deosebirea era ca ca
acel “hublou” nu exista, ci accesul era liber, ca printr-o fantana. In
jos, putin lateral, a observat o planeta mare, cu formatiuni
asemanatoare cu cele ale Pamantului, atunci cand este privit de pe Luna.
Diferenta
consta in culoarea planetei care imbina albastrul cu diferite nuante de
galben si portocaliu. Atunci a lesinat pret de cateva clipe. Cand si-a
revenit l-a vazut pe baiat stand chiar pe marginea acelei elipse si
privind ca hipnotizat in jos, spre planeta.
Profesorul
a mai vazut atunci un fel de palnie stralucitoare care se ridica
dintr-un punct de pe acea planeta, catre locul in care se aflau ei. S-a
speriat foarte tare si s-a departat cativa pasi. Nu si-a amintit dupa
aceea foarte clar ce a urmat. Stie doar ca lumina a crescut mult in
intensitate, devenind alba, si ca, la un moment dat, suprafata elipsei a
devenit foarte stralucitoare.
Apoi
l-a vazut pe baiat pasind pur si simplu peste pragul acesteia si
disparand in jos, prin ea. Imediat dupa aceea stralucirea a inceput sa
scada si profesorul s-a apropiat de marginea spatiului gol. A vazut cum
“palnia” formata se retragea catre acea planeta foarte frumoasa, iar
universul din jur redevenea linistit.
Dupa
un timp a vazut din nou acel vortex luminos ridicandu-se de pe planeta
catre el si s-a speriat din nou, fugind catre iesire. Cu ultimele puteri
a alergat in sat la sectia de Politie si a cerut sa vorbeasca la
Bucuresti cu omul de legatura din SRI. In aceeasi seara au sosit trei
agenti si profesorul i-a condus imediat in subteran.
Nu
se stie exact cum, unul dintre ei a disparut la fel ca baiatul. Au
revenit din nou la suprafata si au ramas toata noaptea la intrare. A
doua zi a mai venit de la Bucuresti un reprezentant special care s-a
dovedit total depasit de situatie si a ordonat astuparea imediata a
intrarii.
I-a
insotit doar soferul betonierei care a facut, la randu-i, o greseala
fatala. Neobservat de nimeni, i-a urmat in pasajul misterios si la
vederea filonului de aur si-a pierdut mintile. Dupa ce au astupat
intrarea cu beton, ofiterii SRI l-au lasat pe profesor la Postul de
Politie, iar ei au plecat cu masina spre Bucuresti. Nu au mai ajuns
niciodata la destinatie, dupa cum am precizat la inceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu