Umanitate = Prosperitate !?

Prosperă !-Thrive http://antiiluzii.blogspot.com/2011/11/prospera.html Cel mai recent documentar neconvenţional, THRIVE: What on Earth Will It Take?, creaţie a soţilor Foster şi Kimberly Gamble, rodul a peste 8 ani de interviuri şi cercetări, se dovedeşte a fi un film de sinteză, extrem de bine realizat, într-o manieră profund optimistă şi cu o grafică impecabilă, care ne poartă firesc printre invenţii ştiinţifice de avangardă, studii ale conştiinţei, structură geometrică a texturii Universului, aikido şi activism, manifestate în climatul politic actual, caracterizat de consolidarea globală a puterii elitei financiare şi a controlului paranoic exercitat asupra oricărui aspect al vieţii noastre, ridicându-ne moralul zdruncinat de dezvăluirea realităţilor crude ale societăţii, prin prezentarea de soluţii realiste şi strategii îndrăzneţe de răsturnare paşnică a balanţei puterii, împuternicind fiinţa umană cu dreptul de a-şi recupera viitorul şi de a-şi reechilibra existenţa, în rezonanţă cu tendinţa universală către prosperitate a lumii vii. Deşi am fost atenţionat asupra lansării filmului, am ezitat să-l traduc şi chiar să-l urmăresc, din cauza unei prejudecăţi poate, a originii sociale a lui Foster Gamble, care este unul dintre descendenţii direcţi ai co-creatorului imperiului Procter & Gamble (stră-stră-nepot mai exact) şi am ajuns să privesc afirmaţia lui de la început de film, că i-a fost necesară întreaga viaţă pentru a discerne care sunt cauzele fiascoului multilateral al societăţii contemporane, drept o simplă dovadă de ipocrizie mediatică. Compania Procter & Gamble, cu sediul în Cincinnati, Ohio, a fost înfiinţată în 1837, de doi cumnaţi, William Procter (fabricant de lumânări) şi James Gamble (fabricant de săpunuri), la iniţiativa mai mult decât inspirată a socrului lor comun, Alexander Norris, fiindcă după numai 21 de ani aveau deja vânzări de peste un milion de dolari. Compania s-a consolidat în baza contractelor militare, încheiate cu trupele unioniste din timpul războiului civil, soldaţii americani lăsaţi la vatră asigurându-le o reclamă gratuită binevenită, în întreaga ţară, dar a devenit o corporaţie abia în 1930, prin achiziţia companiei britanice Thomas Hedley Co. Corporaţia deţine cel puţin două recorduri nedorite de noi toţi, crearea şi vânzarea primei paste de dinţi cu fluor şi finanţarea cercetărilor pentru cipurile RFID - aşa cum recunoaşte şi Foster în film - şi încă un record ceva mai ciudat: din cauza pierderilor considerabile pe piaţa investiţiilor în credite derivative, au acţionat în judecată Bankers Trust, în 1994, pentru fraudă, fiind primul caz înregistrat în istorie, de membri ai unui consiliu de administraţie al unei mari corporaţii care recunoşteau, în tribunal, că s-au lăsat antrenaţi într-o afacere pe care au fost incapabili să o înţeleagă. Asta nu i-a împiedicat, în acest an, să înregistreze vânzări record de 82,6 miliarde dolari, compania achiziţionând între timp şi alte firme binecunoscute ca: Folgers Coffee, Max Factor, Gillette, Duracell sau Braun. Incitat fiind de prezenţa printre intervievaţi a unor nume celebre ca Duane Elgin, Nassim Haramein, Steven Greer, Adam Trombly, Brian O'Leary, Vandana Shiva, John Taylor Gatto, Deepak Chopra, David Icke, G. Edward Griffin, John Perkins sau Barbara Marx Hubbard, m-am decis să traduc documentarul şi nu regret acest lucru, fiindcă trebuie să recunosc că este unul dintre cele mai omogene, oneste şi cursive filme văzute vreodată, care abordează în cele peste două ore de vizionare, aproape toate problemele tratate de documentarele postate anterior pe blog. Nu am descoperit absolut nimic subversiv în film, chiar dimpotrivă şi dacă ţinem cont că avem deja exemplul unui moştenitor al concernului Philips, care s-a decis să încalce tradiţia familiei fabricând produse fiabile, caz prezentat în The Light Bulb Conspiracy şi chiar cazul lui John Taylor Gatto, care s-a dezis de propovăduirea sclaviei muncii prin "taylor-ism", trebuie să acceptăm o altă afirmaţie a lui Foster, că nu toţi membrii familiilor sus-puse sunt şi participanţi activi la mascarada mondială numită globalizare planificată sau folosind sintagma atât de dragă elitelor, "noua ordine mondială", deşi mereu m-am întrebat ce anume ar putea fi nou în această ordine, din moment ce tot ei ne vor conduce. Pe de altă parte, pe lângă efortul deosebit impus de realizarea unui film de o asemenea anvergură şi calitate, ca să nu mai vorbim de sumele semnificative implicate, cuplul Foster & Kimberly, de această dată, a realizat şi un web site extraordinar, http://www.thrivemovement.com/, a cărui valoare îndrăznesc să afirm că o depăşeşte cu mult pe cea a filmului, fiindcă, pe lângă faptul că sintetizează şi cumulează informaţii din toate domeniile atacate de documentar, mai oferă şi o platformă de comunicare şi de argumentare a soluţiilor propuse, pentru edificarea modelului ideal de societate la care aspirăm cu toţii. Activitatea neconvenţională a lui Foster Gamble, are rădăcini mai vechi, încă de pe vremea când devenea co-fondator al unui grup de lucru multidisciplinar, The Sequoia Symposium, în 1997, bănuiesc că împreună cu Jack Kasher, fiindcă doi ani mai târziu, acesta, în calitatea sa de profesor de fizică şi astronomie la Universitatea Nebraska, găzduia la Thompson Alumni House una dintre şedinţele grupului, la care participau, printre alţii: - Lynnclaire Dennis din San Francisco, autoarea cărţii "The Pattern", care avusese o experienţă de moarte clinică, în 1987, în timpul unei ascensiuni cu un balon cu aer cald, în Alpii elveţieni; - Louis Kauffman, profesor de matematică la University of Illinois-Chicago, unul dintre teoreticienii respectaţi ai paradoxului matematic reprezentat de nodul trilobat, ca cel mai simplu exemplu de nod toroidal; - Ashok Gangadean, profesor de filozofie la Haverford College, lângă Philadelphia şi recenzor al cărţii amintite, despre care scria: "The Pattern reprezintă uniunea vie dintre finit şi infinit, minte şi materie şi continuumul spaţiu-timp." ; - Pierre Noyes, profesor la Stanford University; - Foster Gamble, cercetător din Woodside, California şi, nu în ultimul rând - Nassim Haramein, prezentat de reporterul de la Omaha World Herald, în articolul din 23 ianuarie 1999, în care relata evenimentul, drept "un cercetător al geometriei vidului, de 15 ani încoace, din Santa Cruz California". Dr. Jack Kasher a fost consultant şi angajatul de vară al Lawrence Livermore National Laboratory, între 1975-1992, unde se specializase pe aplicarea teoriei electromagnetice în cadrul sistemului de apărare Războiul Stelelor, cu o mică pauză în vara lui 1991, când a lucrat la Marshall Spaceflight Center al NASA, în Huntsville, Alabama. El este totodată şi directorul pentru statul Nebraska al MUFON, o organizaţie non-profit, fondată în 1969, care investighează cazurile OZN, în care calitate a efectuat o analiză detaliată a controversatei filmări a misiunii STS-48, a navetei spaţiale Discovery, lansată în data de 12 septembrie 1991, de la Kennedy Space Center, Florida, în care apar obiecte ciudate deplasându-se prin spaţiul cosmic, în manieră evident controlată, analiză care poate fi studiată în detaliu la acest link: http://www.nicap.org/muj_kasher_sts48.htm. Una dintre erorile filmului este prezentarea pe acelaşi nivel a familiilor Rothschild, Rockefeller şi Morgan, când, de fapt, ultimele două se află pe poziţii de subordonare faţă de Rothschild, la fel ca şi celelalte "mari familii" amintite: Carnegie, Harriman, Schiff sau Warburg. Mult mai aproape de realitate s-a situat istoricul Niall Ferguson, când scria: "Pentru majoritatea secolului XIX, N.M. Rothschild a condus cea mai mare bancă din lume, ce a dominat piaţa internaţională de acţiuni. Ca echivalent contemporan, cineva ar trebui să-şi imagineze o fuziune între Merril Lynch, Morgan Stanley, J.P. Morgan şi probabil şi Goldman Sachs, la fel puternică poate ca Fondul Monetar Internaţional, dat fiind rolul familiei Rothschild în stabilirea politicii financiare a numeroase guverne." Aceeaşi eroare se face când în fruntea tuturor organizaţiilor secrete este prezentată, aproape mereu, Round Table, a mogulului diamantelor sud-africane, Cecil Rhodes, atribuindu-i-se un rol mult prea important, când, de fapt, banca Rothschild l-a finanţat pentru a putea dezvolta British South Africa Company, dovada fiind dată şi de faptul că la moartea lui Rhodes, în 1902, administratorul averii sale a devenit Leopold de Rothschild (1845–1917), cel ce a ajutat la iniţierea schemei malefice a burselor Rhodes de la Oxford University, ca modalitate de recrutare şi pregătire a lichelelor ce promovează planurile ocultei planetare, ca Bill Clinton, George Stephanopoulos, Susan Rice şi mulţi alţii. Dat fiind succesul mondial al documentarului, la atât de puţină vreme de la lansare, trebuie să recunosc că m-a deranjat şi "cocacolismul" prezentării satelor româneşti Liviu Rebreanu şi Izvoru Crişului, ca exemple ale politicii ecologice promovate de Vandana Shiva, în comunitatea indiană sprijinită de Navdanya, deşi nu e exclus să se fi oploşit şi prin satele ardelene nişte "hinduşi" hipo-motorizaţi, autohtoni. Am fost dispus să le iert aceste mici păcate realizatorilor, în calitate de practicant de aikido, pentru pledoaria superbă făcută singurei arte marţiale exclusiv defensive, nefiind dificil de integrat în Calea Armoniei "dansul" graţios al Fondatorului, Ōsensei Morihei Ueshiba şi al unuia dintre discipolii săi interni - uchi deshi între 1958 şi 1969 - Mitsugi Saotome Sensei. Energia liberă rămâne la fel de periculoasă pentru magnaţii petrolului, pe cât era şi la momentul când a fost făcut extraordinarul film al lui Harry DeLigter, Free Energy - The Race to Zero Point, dovada fiind dată de asasinarea în 2004 a unuia dintre protagonişti, dr. Eugene Mallove. Munca neobosită a lui Mallove pentru promovarea noii energii, pe lângă editarea revistei Infinite Energy şi înfiinţarea organizaţiei non-profit New Energy Foundation, constă şi în scrierea unei cărţi curajoase Fire from Ice, avându-i ca eroi pe Stanley Pons şi Martin Fleischmann, de la University of Utah, cei care au reuşit primii să realizeze fuziunea la rece, în 1989 şi care, între timp, au fost supuşi unei campanii feroce de discreditare, din partea fizicienilor lumii academice şi, mai ales, a promotorilor fuziunii termonucleare, care şi-au apărat carierele, cercetările şi sursele de finanţare. La şapte ani după asasinat, timp în care au fost arestaţi şi eliberaţi diverşi indivizi, nu s-a ajuns încă la nici un proces şi singura declaraţie făcută de justiţia statului Connecticut este de o prostie sfidătoare: "... este posibil ca Mallove să fi fost ucis de un chiriaş evacuat, furios că i-au fost aruncate unele lucruri personale în timpul evacuării." Prin vocea lui John Taylor Gatto, ne este reamintită problema dureroasă a unui sistem educaţional absurd, destinat pervertirii personalităţii copiilor şi producerii de sclavi condiţionaţi pavlovian, ca reacţie faţă de autoritate, aşa cum subliniază şi Deepak Chopra: "Dacă un copil este slab la matematică, dar bun la tenis, majoritatea oamenilor i-ar angaja un preparator la matematică. Eu i-aş fi angajat, mai degrabă, un antrenor de tenis." Plecând de la afirmaţia lui Foster Gamble că, o dată instaurată noua ordine mondială, nu vom mai avea nici unde fugi, nici unde să ne ascundem, mi-am adus aminte de dilema participanţilor la un sondaj de opinie organizat pe la sfârşitul anilor '80, de un fost spion GRU, colonelul Victor Suvorov, fugit în Anglia, care le solicita participanţilor să enunţe măsuri efective de stopare a emigrării clandestine, dintr-un stat în care tocmai s-a instaurat socialismul, au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie şi a fost desfiinţată proprietatea privată. Răspunsurile s-au orientat în întregime către măsuri represive: sârmă ghimpată, trupe de grăniceri, câini, reflectoare etc., nimeni nereuşind să observe o soluţie externă pentru o problemă internă: singurul caz, în care ar fi încetat evadarea celor năpăstuiţi de "raiul socialist", ar fi fost să nu mai aibă unde fugi. Este varianta intuită genial de Foster şi chiar şi de Stalin, la vremea lui şi care a devenit obsesia conducătorilor cabalei mondiale şi principalul motiv pentru care îşi doresc să stăpânească dictatorial întreaga lume, fiindcă experimentele derulate anterior pe banii ocultei şi pe suferinţa noastră, în întreg lagărul socialist, prin care au fost decimaţi peste 100 de milioane de oameni numai în URSS şi China, laolaltă - spre entuziasmul unui psihopat ca David Rockefeller - le-au demonstrat cu claritate că, în caz contrar, se vor îndrepta către un eşec garantat. "Este greu, afirm eu, ca oricine altcineva să deteste mai mult decât mine vărsarea de sânge, inclusiv la vreme de război, dar este încă şi mai greu să depăşească dezgustul meu de natura însăşi a statelor totalitare, în care masacrul este doar un detaliu administrativ." Vladimir Nabokov (23 aprilie 1899 - 2 iulie 1977) Descărcare rapidă + subtitrare

Cincinnati, Ohio, a fost înfiinţată în 1837, de doi cumnaţi, William Procter (fabricant de lumânări) şi James Gamble (fabricant de săpunuri), la iniţiativa mai mult decât inspirată a socrului lor comun, Alexander Norris, fiindcă după numai 21 de ani aveau deja vânzări de peste un milion de dolari.

Compania s-a consolidat în baza contractelor militare, încheiate cu trupele unioniste din timpul războiului civil, soldaţii americani lăsaţi la vatră asigurându-le o reclamă gratuită binevenită, în întreaga ţară, dar a devenit o corporaţie abia în 1930, prin achiziţia companiei britanice Thomas Hedley Co.

Corporaţia deţine cel puţin două recorduri nedorite de noi toţi, crearea şi vânzarea primei paste de dinţi cu fluor şi finanţarea cercetărilor pentru cipurile RFID - aşa cum recunoaşte şi Foster în film - şi încă un record ceva mai ciudat: din cauza pierderilor considerabile pe piaţa investiţiilor în credite derivative, au acţionat în judecată Bankers Trust, în 1994, pentru fraudă, fiind primul caz înregistrat în istorie, de membri ai unui consiliu de administraţie al unei mari corporaţii care recunoşteau, în tribunal, că s-au lăsat antrenaţi într-o afacere pe care au fost incapabili să o înţeleagă.

Asta nu i-a împiedicat, în acest an, să înregistreze vânzări record de 82,6 miliarde dolari, compania achiziţionând între timp şi alte firme binecunoscute ca: Folgers Coffee, Max Factor, Gillette, Duracell sau Braun.

Incitat fiind de prezenţa printre intervievaţi a unor nume celebre ca Duane Elgin, Nassim Haramein, Steven Greer, Adam Trombly, Brian O'Leary, Vandana Shiva, John Taylor Gatto, Deepak Chopra, David Icke, G. Edward Griffin, John Perkins sau Barbara Marx Hubbard, m-am decis să traduc documentarul şi nu regret acest lucru, fiindcă trebuie să recunosc că este unul dintre cele mai omogene, oneste şi cursive filme văzute vreodată, care abordează în cele peste două ore de vizionare, aproape toate problemele tratate de documentarele postate anterior pe blog.

Nu am descoperit absolut nimic subversiv în film, chiar dimpotrivă şi dacă ţinem cont că avem deja exemplul unui moştenitor al concernului Philips, care s-a decis să încalce tradiţia familiei fabricând produse fiabile, caz prezentat în The Light Bulb Conspiracy şi chiar cazul lui John Taylor Gatto, care s-a dezis de propovăduirea sclaviei muncii prin "taylor-ism", trebuie să acceptăm o altă afirmaţie a lui Foster, că nu toţi membrii familiilor sus-puse sunt şi participanţi activi la mascarada mondială numită globalizare planificată sau folosind sintagma atât de dragă elitelor, "noua ordine mondială", deşi mereu m-am întrebat ce anume ar putea fi nou în această ordine, din moment ce tot ei ne vor conduce.

Pe de altă parte, pe lângă efortul deosebit impus de realizarea unui film de o asemenea anvergură şi calitate, ca să nu mai vorbim de sumele semnificative implicate, cuplul Foster & Kimberly, de această dată, a realizat şi un web site extraordinar, http://www.thrivemovement.com/, a cărui valoare îndrăznesc să afirm că o depăşeşte cu mult pe cea a filmului, fiindcă, pe lângă faptul că sintetizează şi cumulează informaţii din toate domeniile atacate de documentar, mai oferă şi o platformă de comunicare şi de argumentare a soluţiilor propuse, pentru edificarea modelului ideal de societate la care aspirăm cu toţii.

Activitatea neconvenţională a lui Foster Gamble, are rădăcini mai vechi, încă de pe vremea când devenea co-fondator al unui grup de lucru multidisciplinar, The Sequoia Symposium, în 1997, bănuiesc că împreună cu Jack Kasher, fiindcă doi ani mai târziu, acesta, în calitatea sa de profesor de fizică şi astronomie la Universitatea Nebraska, găzduia la Thompson Alumni House una dintre şedinţele grupului, la care participau, printre alţii:

- Lynnclaire Dennis din San Francisco, autoarea cărţii "The Pattern", care avusese o experienţă de moarte clinică, în 1987, în timpul unei ascensiuni cu un balon cu aer cald, în Alpii elveţieni;

- Louis Kauffman, profesor de matematică la University of Illinois-Chicago, unul dintre teoreticienii respectaţi ai paradoxului matematic reprezentat de nodul trilobat, ca cel mai simplu exemplu de nod toroidal;

- Ashok Gangadean, profesor de filozofie la Haverford College, lângă Philadelphia şi recenzor al cărţii amintite, despre care scria: "The Pattern reprezintă uniunea vie dintre finit şi infinit, minte şi materie şi continuumul spaţiu-timp." ;

- Pierre Noyes, profesor la Stanford University;

- Foster Gamble, cercetător din Woodside, California

şi, nu în ultimul rând

- Nassim Haramein, prezentat de reporterul de la Omaha World Herald, în articolul din 23 ianuarie 1999, în care relata evenimentul, drept "un cercetător al geometriei vidului, de 15 ani încoace, din Santa Cruz California".

Dr. Jack Kasher a fost consultant şi angajatul de vară al Lawrence Livermore National Laboratory, între 1975-1992, unde se specializase pe aplicarea teoriei electromagnetice în cadrul sistemului de apărare Războiul Stelelor, cu o mică pauză în vara lui 1991, când a lucrat la Marshall Spaceflight Center al NASA, în Huntsville, Alabama.

El este totodată şi directorul pentru statul Nebraska al MUFON, o organizaţie non-profit, fondată în 1969, care investighează cazurile OZN, în care calitate a efectuat o analiză detaliată a controversatei filmări a misiunii STS-48, a navetei spaţiale Discovery, lansată în data de 12 septembrie 1991, de la Kennedy Space Center, Florida, în care apar obiecte ciudate deplasându-se prin spaţiul cosmic, în manieră evident controlată, analiză care poate fi studiată în detaliu la acest link: http://www.nicap.org/muj_kasher_sts48.htm.

Una dintre erorile filmului este prezentarea pe acelaşi nivel a familiilor Rothschild, Rockefeller şi Morgan, când, de fapt, ultimele două se află pe poziţii de subordonare faţă de Rothschild, la fel ca şi celelalte "mari familii" amintite: Carnegie, Harriman, Schiff sau Warburg.

Mult mai aproape de realitate s-a situat istoricul Niall Ferguson, când scria: "Pentru majoritatea secolului XIX, N.M. Rothschild a condus cea mai mare bancă din lume, ce a dominat piaţa internaţională de acţiuni. Ca echivalent contemporan, cineva ar trebui să-şi imagineze o fuziune între Merril Lynch, Morgan Stanley, J.P. Morgan şi probabil şi Goldman Sachs, la fel puternică poate ca Fondul Monetar Internaţional, dat fiind rolul familiei Rothschild în stabilirea politicii financiare a numeroase guverne."

Aceeaşi eroare se face când în fruntea tuturor organizaţiilor secrete este prezentată, aproape mereu, Round Table, a mogulului diamantelor sud-africane, Cecil Rhodes, atribuindu-i-se un rol mult prea important, când, de fapt, banca Rothschild l-a finanţat pentru a putea dezvolta British South Africa Company, dovada fiind dată şi de faptul că la moartea lui Rhodes, în 1902, administratorul averii sale a devenit Leopold de Rothschild (1845–1917), cel ce a ajutat la iniţierea schemei malefice a burselor Rhodes de la Oxford University, ca modalitate de recrutare şi pregătire a lichelelor ce promovează planurile ocultei planetare, ca Bill Clinton, George Stephanopoulos, Susan Rice şi mulţi alţii.

Dat fiind succesul mondial al documentarului, la atât de puţină vreme de la lansare, trebuie să recunosc că m-a deranjat şi "cocacolismul" prezentării satelor româneşti Liviu Rebreanu şi Izvoru Crişului, ca exemple ale politicii ecologice promovate de Vandana Shiva, în comunitatea indiană sprijinită de Navdanya, deşi nu e exclus să se fi oploşit şi prin satele ardelene nişte "hinduşi" hipo-motorizaţi, autohtoni.

Am fost dispus să le iert aceste mici păcate realizatorilor, în calitate de practicant de aikido, pentru pledoaria superbă făcută singurei arte marţiale exclusiv defensive, nefiind dificil de integrat în Calea Armoniei "dansul" graţios al Fondatorului, Ōsensei Morihei Ueshiba şi al unuia dintre discipolii săi interni - uchi deshi între 1958 şi 1969 - Mitsugi Saotome Sensei.

Energia liberă rămâne la fel de periculoasă pentru magnaţii petrolului, pe cât era şi la momentul când a fost făcut extraordinarul film al lui Harry DeLigter, Free Energy - The Race to Zero Point, dovada fiind dată de asasinarea în 2004 a unuia dintre protagonişti, dr. Eugene Mallove.

Munca neobosită a lui Mallove pentru promovarea noii energii, pe lângă editarea revistei Infinite Energy şi înfiinţarea organizaţiei non-profit New Energy Foundation, constă şi în scrierea unei cărţi curajoase Fire from Ice, avându-i ca eroi pe Stanley Pons şi Martin Fleischmann, de la University of Utah, cei care au reuşit primii să realizeze fuziunea la rece, în 1989 şi care, între timp, au fost supuşi unei campanii feroce de discreditare, din partea fizicienilor lumii academice şi, mai ales, a promotorilor fuziunii termonucleare, care şi-au apărat carierele, cercetările şi sursele de finanţare.

La şapte ani după asasinat, timp în care au fost arestaţi şi eliberaţi diverşi indivizi, nu s-a ajuns încă la nici un proces şi singura declaraţie făcută de justiţia statului Connecticut este de o prostie sfidătoare: "... este posibil ca Mallove să fi fost ucis de un chiriaş evacuat, furios că i-au fost aruncate unele lucruri personale în timpul evacuării."

Prin vocea lui John Taylor Gatto, ne este reamintită problema dureroasă a unui sistem educaţional absurd, destinat pervertirii personalităţii copiilor şi producerii de sclavi condiţionaţi pavlovian, ca reacţie faţă de autoritate, aşa cum subliniază şi Deepak Chopra:

"Dacă un copil este slab la matematică, dar bun la tenis, majoritatea oamenilor i-ar angaja un preparator la matematică. Eu i-aş fi angajat, mai degrabă, un antrenor de tenis."

Plecând de la afirmaţia lui Foster Gamble că, o dată instaurată noua ordine mondială, nu vom mai avea nici unde fugi, nici unde să ne ascundem, mi-am adus aminte de dilema participanţilor la un sondaj de opinie organizat pe la sfârşitul anilor '80, de un fost spion GRU, colonelul Victor Suvorov, fugit în Anglia, care le solicita participanţilor să enunţe măsuri efective de stopare a emigrării clandestine, dintr-un stat în care tocmai s-a instaurat socialismul, au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie şi a fost desfiinţată proprietatea privată.

Răspunsurile s-au orientat în întregime către măsuri represive: sârmă ghimpată, trupe de grăniceri, câini, reflectoare etc., nimeni nereuşind să observe o soluţie externă pentru o problemă internă: singurul caz, în care ar fi încetat evadarea celor năpăstuiţi de "raiul socialist", ar fi fost să nu mai aibă unde fugi.

Este varianta intuită genial de Foster şi chiar şi de Stalin, la vremea lui şi care a devenit obsesia conducătorilor cabalei mondiale şi principalul motiv pentru care îşi doresc să stăpânească dictatorial întreaga lume, fiindcă experimentele derulate anterior pe banii ocultei şi pe suferinţa noastră, în întreg lagărul socialist, prin care au fost decimaţi peste 100 de milioane de oameni numai în URSS şi China, laolaltă - spre entuziasmul unui psihopat ca David Rockefeller - le-au demonstrat cu claritate că, în caz contrar, se vor îndrepta către un eşec garantat.

"Este greu, afirm eu, ca oricine altcineva să deteste mai mult decât mine vărsarea de sânge, inclusiv la vreme de război, dar este încă şi mai greu să depăşească dezgustul meu de natura însăşi a statelor totalitare, în care masacrul este doar un detaliu administrativ."

Vladimir Nabokov

(23 aprilie 1899 - 2 iulie 1977)

Descărcare rapidă + subtitrare

Center, Florida, în care apar obiecte ciudate deplasându-se prin spaţiul cosmic, în manieră evident controlată, analiză care poate fi studiată în detaliu la acest link: http://www.nicap.org/muj_kasher_sts48.htm.

Una dintre erorile filmului este prezentarea pe acelaşi nivel a familiilor Rothschild, Rockefeller şi Morgan, când, de fapt, ultimele două se află pe poziţii de subordonare faţă de Rothschild, la fel ca şi celelalte "mari familii" amintite: Carnegie, Harriman, Schiff sau Warburg.

Mult mai aproape de realitate s-a situat istoricul Niall Ferguson, când scria: "Pentru majoritatea secolului XIX, N.M. Rothschild a condus cea mai mare bancă din lume, ce a dominat piaţa internaţională de acţiuni. Ca echivalent contemporan, cineva ar trebui să-şi imagineze o fuziune între Merril Lynch, Morgan Stanley, J.P. Morgan şi probabil şi Goldman Sachs, la fel puternică poate ca Fondul Monetar Internaţional, dat fiind rolul familiei Rothschild în stabilirea politicii financiare a numeroase guverne."

Aceeaşi eroare se face când în fruntea tuturor organizaţiilor secrete este prezentată, aproape mereu, Round Table, a mogulului diamantelor sud-africane, Cecil Rhodes, atribuindu-i-se un rol mult prea important, când, de fapt, banca Rothschild l-a finanţat pentru a putea dezvolta British South Africa Company, dovada fiind dată şi de faptul că la moartea lui Rhodes, în 1902, administratorul averii sale a devenit Leopold de Rothschild (1845–1917), cel ce a ajutat la iniţierea schemei malefice a burselor Rhodes de la Oxford University, ca modalitate de recrutare şi pregătire a lichelelor ce promovează planurile ocultei planetare, ca Bill Clinton, George Stephanopoulos, Susan Rice şi mulţi alţii.

Dat fiind succesul mondial al documentarului, la atât de puţină vreme de la lansare, trebuie să recunosc că m-a deranjat şi "cocacolismul" prezentării satelor româneşti Liviu Rebreanu şi Izvoru Crişului, ca exemple ale politicii ecologice promovate de Vandana Shiva, în comunitatea indiană sprijinită de Navdanya, deşi nu e exclus să se fi oploşit şi prin satele ardelene nişte "hinduşi" hipo-motorizaţi, autohtoni.

Am fost dispus să le iert aceste mici păcate realizatorilor, în calitate de practicant de aikido, pentru pledoaria superbă făcută singurei arte marţiale exclusiv defensive, nefiind dificil de integrat în Calea Armoniei "dansul" graţios al Fondatorului, Ōsensei Morihei Ueshiba şi al unuia dintre discipolii săi interni - uchi deshi între 1958 şi 1969 - Mitsugi Saotome Sensei.

Energia liberă rămâne la fel de periculoasă pentru magnaţii petrolului, pe cât era şi la momentul când a fost făcut extraordinarul film al lui Harry DeLigter, Free Energy - The Race to Zero Point, dovada fiind dată de asasinarea în 2004 a unuia dintre protagonişti, dr. Eugene Mallove.

Munca neobosită a lui Mallove pentru promovarea noii energii, pe lângă editarea revistei Infinite Energy şi înfiinţarea organizaţiei non-profit New Energy Foundation, constă şi în scrierea unei cărţi curajoase Fire from Ice, avându-i ca eroi pe Stanley Pons şi Martin Fleischmann, de la University of Utah, cei care au reuşit primii să realizeze fuziunea la rece, în 1989 şi care, între timp, au fost supuşi unei campanii feroce de discreditare, din partea fizicienilor lumii academice şi, mai ales, a promotorilor fuziunii termonucleare, care şi-au apărat carierele, cercetările şi sursele de finanţare.

La şapte ani după asasinat, timp în care au fost arestaţi şi eliberaţi diverşi indivizi, nu s-a ajuns încă la nici un proces şi singura declaraţie făcută de justiţia statului Connecticut este de o prostie sfidătoare: "... este posibil ca Mallove să fi fost ucis de un chiriaş evacuat, furios că i-au fost aruncate unele lucruri personale în timpul evacuării."

Prin vocea lui John Taylor Gatto, ne este reamintită problema dureroasă a unui sistem educaţional absurd, destinat pervertirii personalităţii copiilor şi producerii de sclavi condiţionaţi pavlovian, ca reacţie faţă de autoritate, aşa cum subliniază şi Deepak Chopra:

"Dacă un copil este slab la matematică, dar bun la tenis, majoritatea oamenilor i-ar angaja un preparator la matematică. Eu i-aş fi angajat, mai degrabă, un antrenor de tenis."

Plecând de la afirmaţia lui Foster Gamble că, o dată instaurată noua ordine mondială, nu vom mai avea nici unde fugi, nici unde să ne ascundem, mi-am adus aminte de dilema participanţilor la un sondaj de opinie organizat pe la sfârşitul anilor '80, de un fost spion GRU, colonelul Victor Suvorov, fugit în Anglia, care le solicita participanţilor să enunţe măsuri efective de stopare a emigrării clandestine, dintr-un stat în care tocmai s-a instaurat socialismul, au fost naţionalizate toate mijloacele de producţie şi a fost desfiinţată proprietatea privată.

Răspunsurile s-au orientat în întregime către măsuri represive: sârmă ghimpată, trupe de grăniceri, câini, reflectoare etc., nimeni nereuşind să observe o soluţie externă pentru o problemă internă: singurul caz, în care ar fi încetat evadarea celor năpăstuiţi de "raiul socialist", ar fi fost să nu mai aibă unde fugi.

Este varianta intuită genial de Foster şi chiar şi de Stalin, la vremea lui şi care a devenit obsesia conducătorilor cabalei mondiale şi principalul motiv pentru care îşi doresc să stăpânească dictatorial întreaga lume, fiindcă experimentele derulate anterior pe banii ocultei şi pe suferinţa noastră, în întreg lagărul socialist, prin care au fost decimaţi peste 100 de milioane de oameni numai în URSS şi China, laolaltă - spre entuziasmul unui psihopat ca David Rockefeller - le-au demonstrat cu claritate că, în caz contrar, se vor îndrepta către un eşec garantat.

"Este greu, afirm eu, ca oricine altcineva să deteste mai mult decât mine vărsarea de sânge, inclusiv la vreme de război, dar este încă şi mai greu să depăşească dezgustul meu de natura însăşi a statelor totalitare, în care masacrul este doar un detaliu administrativ."

Vladimir Nabokov

(23 aprilie 1899 - 2 iulie 1977)

Descărcare rapidă + subtitrare

Update: cu subtitrare in romana:

http://www.youtube.com/watch?v=xhJKujvSIBs

Paste Luminos - Un maestru al iubirii

„Cel mai  important moment

Este întotdeauna prezentul,

Cel mai important om

Este întotdeauna cel care se afla în faţa ta

Si cea mai importantă lucrare

Este întotdeauna iubirea.”

UN MAESTRU

AL IUBIRII

De Herbert Hahn

(în traducerea Gabrielei Cimpeanu)

Prin ţările dinspre Soare-Apune călătorea odată un om despre care se vorbea foarte mult.

 Se povesteau multe despre minunile pe care el le înfăptuia şi era numit Maestrul iubirii. Un lucru era şi rămânea ciudat: nimeni nu ştia unde tocmai se află.

El apărea în mod misterios şi la fel de misterios dispărea. De obicei un elev zelos îl însoţea.

Un nobil căruia dezvoltarea şi creşterea valorilor sale îi erau mai importante decât rangul, dori să-l cunoască pe Maestrul iubirii. Pentru învăţătură cheltuise deja mult timp şi bani. Nici pentru a-l găsi pe maestru nu pregetase să depună orice efort. El căută fără odihnă, dintr-o ţară în alta, timp de aproape trei ani.

 Într-o seară sosi într-un sat în care auzise că Maestrul iubirii ar fi zăbovit numai cu câteva ore mai înainte. Ultima oară el a binecuvântat pentru rodnicie ogorul unei văduve sărace şi apoi s-a îndreptat spre capela din pădurea ce se afla în apropiere. Cu toate că deja se lăsa seara nobilul îşi luă rămas bun, sări în şa şi o porni la galop spre pădure.

În curând întâlni doi călători: un bătrân respectabil cu o privire clară şi pătrunzătoare, un tânăr cu trăsături şterse, îmbrăcăminte ponosită, dar cu o ţinută foarte dreaptă.

Nobilul sări de pe cal, se înclină adânc şi vorbi: „Am cinstea de a-l saluta pe Maestrul iubirii? Îmi este permis să-l însoţesc?”

Bătrânul nu răspunse nimic. Îi făcu în tăcere un semn prietenos cu mâna, pe când tânărul nu schiţă nici un gest.

 Nobilul se bucură de acest gest modest. Cu plăcere l-ar fi urmat pe acest bătrân. El îl preţuia de mult timp, acum îl găsea şi mai demn de a fi iubit.

 Îşi luă calul de căpăstru şi porni alături de ceilalţi doi călători la drum în noaptea ce se cobora. Lui îi era ruşine să aibă un cal, pe când însoţitorii săi călătoreau aşa de săraci prin lume.

Iată însă că în drum întâlniră un cerşetor. Bătrânul întinse mâna şi-i dădu un taler. Tânărul rămase tăcut locului.

Nobilul avu un gând frumos. Se îndreptă către cerşetor şi-i oferi calul său în dar. Acesta luă plin de mulţumire darul nobilului.

Pe când cerşetorul se îndepărta cu calul, bătrânul murmură un cuvânt de laudă.

„Aceasta a fost prima mea lecţie de la Maestrul iubirii”, gândi mulţumit nobilul, „şi nu se vor lăsa aşteptate nici următoarele.”

Un singur lucru îl uimi: tânărul nu ridicase decât din umeri.

În curând sosiră la capela din pădure. În apropiere se afla casa pădurarului. Pădurarul murise, dar văduva şi fata sa mai locuiau în casă. Ele îi găzduiră pe călători peste noapte. Pentru aceasta ei îi tăiară şi cărară lemne în dimineaţa următoare. Tânărul mai săpă şi nişte răzoare în grădină.

Apoi ei o porniră din nou la drum.

Copila pădurarului adusese la despărţire viorele, câte un bucheţel pentru fiecare dintre ei. Apoi îi petrecu făcându-le semn cu mâna.

 De la primul pas tânărul aruncă buchetul său. Şi nu aruncă nici o privire înapoi, atâta timp cât fata le făcu din mână.

Bătrânul îl privi uimit pe tânăr dar nu spuse nimic.

“Bădăranul”, gândi nobilul. “Şi asta în prezenţa maestrului!?”

La amiază sosiră la o mănăstire de maici. Stareţa era vestită în lung şi-n lat pentru blândeţea ei. Nimeni nu-şi putea aminti să fi auzit un cuvânt rău din gura ei.

Buna stareţă îi ospătă pe călători cu cele mai alese bucate. La rugămintea nobilului ea îi conduse şi prin chiliile atât de simple, dar pline de atmosferă.

„Aici este chilia în care mă rog eu”, rosti ea încet. Şi ea arătă spre o cameră mică şi luminoasă. Lumina soarelui se răsfrângea printr-o fereastră a cărei sticlă era de un auriu fin. Din ramele ei surâdea binevoitor un minunat chip al sfintei Cecilia.Cu paşi sfioşi intrară cu toţii.

Tânărul intră împiedicându-se. Când dori să arate cu toiagul către fereastră, alunecă şi căzu peste ea. Zăngădind cioburile căzură pe podea, ceilalţi ţipară.

„O, e sticlă! strigă el, mulţumit în acelaşi timp.

Bătrâna stareţă se cutremură. Lacrimi i se iviră în ochi, chipul i se înroşi.

„Mojicul să aibă mai multă grijă! Doamne, iartă-i păcatul!”

Şi suspinând se îndreptă către bătrân: „Acesta era chipul la care m-am rugat în fiecare zi, timp de patruzeci de ani.”

Bătrânul era mişcat. Dar el nu ridică decât din umeri.

Nobilului îi ardea toiagul în mână. Dar el nu-l privea decât pe bătrânul cu ochi senini şi pătrunzători. Când acesta sărută cu pioşenie mâna stareţei, el gândi: „Ce maestru, cu adevărat al iubirii el este! Da, pe lângă el voi deveni cu adevărat mare!”

Dar când îşi reluară călătoria, el îl luă pe bătrân deoparte şi-i şopti: “Ar trebui să fiţi mai puţin îngăduitor cu însoţitorul vostru!”

Bătrânul dădu numai din cap.

Spre seară ei sosiră într-un oraş. Acolo merseră la un medic, care tocmai terminase o lucrare valoroasă.

Obişnuit cu vizitele oaspeţilor străini, el le ură călătorilor din toată inima bun venit.

„Puteţi înnopta în camera mea de studiu, dacă praful prea gros nu vă deranjează.”

Bătrânul zâmbi.”Noi venim de pe drumuri de ţară.”

În curând el era adâncit cu doctorul în discuţie, iar ceilalţi îi ascultau.

 Ei îl auziră pe bătrân vorbind de acţiunea plantelor ce înfloresc primăvara, despre cele care înfloresc toamna, despre ierburi simple care numai în anumite faze ale lunii devin tămăduitoare, despre mii de alte secrete ale relaţiei intime dintre om şi plantă.

Doctorul îl asculta cucernic si îşi lua notiţe. Legase deja din câteva foi o carte; acum o desfăcu şi făcu ici şi acolo completări, în timp ce bătrânul povestea cu plăcere.

„Un maestru al iubirii şi al înţelepciunii” se miră nobilul nostru.

Deoarece era numai începutul primăverii şi serile erau încă reci, fu aprins şi un foc în şemineu. Pentru a simţi mireasma proaspătă a florilor, o fereastră rămase deschisă. Bătrânul povestea şi doctorul scria; ceilalţi ascultau. Nimeni nu părea să observe cum pe cerul înserării se adunau nori.

 Dintr-odată o pală de vânt se năpusti în încăpere şi cuprinse câteva foi… şi deja erau vânturate afară prin grădină. Doctorul, bătrânul, nobilul, toţi trei se repeziră după ele în grădină. Ploaia se apropia. Vai şi amar dacă preţioasele hârtii ar fi fost udate sau rupte. Urmară rafale din ce în ce mai puternice. Toţi încercau să prindă câte ceva. Nimeni nu observase că tânărul rămăsese în cameră.

În sfârşit reuşiră să adune toate foile.

„Ar fi putut să se termine rău”, spuse doctorul abia răsuflând.

Fericiţi cei trei reintrară în cameră. Dar paşii li se poticniră când îi întâmpină un fum greu. O ultimă rafală de vânt prinsese ultimul teanc de hârtii şi îl aruncase în şemineu. Câteva resturi arse şi chircite zburau prin cameră. Un teanc gros ardea deasupra lemnului.

Tânărul stătea în faţa şemineului cu mantia desfăşurată, ca nu cumva vreo foaie să scape în cameră.

Doctorul se prăbuşi leşinat.

Bătrânul era cutremurat. El închise fereastra şi-i puse celui leşinat un prosop umed pe frunte.

Tânărul se apropie de doctorul leşinat şi-şi aşeză pentru o clipă mâna pe fruntea lui.

Acesta îşi reveni. „Îţi mulţumesc!”

„Nu lui, nu lui”, se revoltă nobilul „El tocmai a…”

El nu-şi termină vorba. Bătrânul îl apucă de braţ şi-l trase afară. Curând erau din nou în pădure. Când se găsiră sub primii copaci nobilul se opri.

„Maestre al iubirii, asta e prea mult. Acela stă şi se uită cum munca unei vieţi piere în flăcări, este distrusă şi plin de neruşinare mai primeşte şi mulţumirile.

Goneşte pe cel care nu este demn să-ţi fie elev. Sau eu va trebui să te părăsesc chiar astăzi.”

Bătrânul tresări. Apoi el murmură:”Doamne opreşte-te. Nu el este elevul. Eu… sunt numai un elev. El…Maestrul iubirii.”

Nobilul crezu că visează.

„Acela…Maestrul iubirii?”

Simţi că-l cuprinde ameţeala.

„Doamne dacă asta e iubire, iar tu elevul acestei iubiri, atunci eu sunt nebun sau întreaga lume. Văd că am fost înşelat: eu am să plec chiar acum.”
Şi se întoarse să plece.

Tânărul îi ieşi în cale. „Aşteaptă şi înţelesul”.

Chipul îi era schimbat. Ochii îi străluceau ca lumina soarelui. Întreaga sa fiinţă emana bunăvoinţă.

Nobilul amuţi. Bătrânul văzând această schimbare, îi şopti:”Vei crede în sfârşit că nu sunt prea bătrân să-i fiu elev acestui maestru al iubirii?”

Pentru că ceilalţi doi se aşezaseră nobilul îşi căută şi el un loc.

Tânărul vorbi.

„Eşti uimit de cele ce ai văzut astăzi? Şi totuşi eu nevolnicul nu am slujit decât în numele iubirii.

Dacă am aruncat buchetul de viorele, am avut un motiv bun.

 Fata care jurase credinţă altuia, prinsese drag de chipul meu. Dacă aş fi privit numai o dată înapoi, atunci într-o singură clipire şi-ar fi pierdut cinstea, pentru totdeauna. Aşa am fost dur în slujba iubirii.

Stareţa mănăstirii era plină de dulceagă pioşenie şi mândrie ascunsă. Oamenii o considerau incapabilă de a face rău. Ei spuneau că devenise asemenea unui înger, ca sfânta Cecilia în faţa cărei îngenunchea în fiecare zi. Dar eu am dezvelit grimasa diavolească din sufletul ei. Aşa am adus un vânt proaspăt şi am devenit stângaci din iubire.

Pe doctor îl pândea primejdia să adoarmă peste cărţile lui. A scrie cărţi nu e nimic nou pentru el. Asta ar fi reuşit şi de când era în leagăn. Această viaţă cere ceva nou de la el. L-a investit să fie vindecător. De aceea am lăsat cartea să ardă, în loc să o salvez.

 Esenţa înţelepciunii care s-a ars, am cuprins-o în cuvinte pentru noua sa viaţă şi i le-am aşezat pe creştet.

În capul său vor prinde rădăcini şi îi vor înflori în inimă.

El va tămădui chiar mâine un bolnav, pe care renunţase să-l mai viziteze. Şi în ceasul morţii sale, va binecuvânta seara de primăvară în care i-a ars cartea.

Aşa am fost nebun – tot din iubire.

Acesta este sensul. Nu sunt decât un umil slujitor al iubirii.”
Bătrânul îţi aplecă mişcat capul:

„Maestrul meu, maestrul meu!”
Nobilul se ridică. Pentru el începea o nouă viaţă.

„Îţi mulţumesc. Jumătate din viaţă m-am pregătit, trei ani te-am căutat, o zi te-am văzut. Acum plec; am destul de făcut pentru tot restul vieţii.”

Tânărul îi luă mâna şi o ţinu îndelung.

„Mergi şi înfăptuieşte. Dar gândeşte-te în timp ce vei călări spre casă, la ceea ce ai de făcut.”

Încă o dată pe nobil îl cuprinse mirarea.

„Eu – călare spre casă? Nu mi-am dăruit eu aseară calul la începutul lecţiilor despre iubire?”

„Iubire? Prietene, văd că va trebui să cauţi sensul acestui cuvânt, mult mai mult timp decât am crezut. Cerşetorul căruia tu i-ai dat calul era un mare tâlhar. Calul tău i-a folosit numai bine ca să fugă de pedeapsa cu moartea. Dar acum atârnă deja în ştreang. A fost prins în timp ce comanda la un han ţuică pentru un taler strălucitor. Era hanul la care ai aflat unde mă găseşti. Întoarce-te acolo şi vei găsi calul legat de iesle.

Mergi în pace prietene: întrezăresc drumuri prielnice de primăvară pentru cal şi călăreţ.”

Nobilul plecă. O bucată de drum îl însoţi bătrânul, care era un începător în învăţătură.

Totul devenise liniştit. Când atinseră marginea pădurii strălucirea lunii şi a stelelor le lumina drumul. Mireasma florilor ce răsăreau se ridica din pieptul pământului.

„Călătoreşte în primăvară”, salută bătrânul.

Nobilul porni la drum.

Fiecare pas era un cuvânt:

Da, primăvară, acum te cunosc,

Te cunosc abia de azi,

Pe tine care aduci furtuna

Şi flori în furtună

Carpati fara filtru

IN MUNTII CARPATI....... O alta controversata descoperire din muntii Carpati: Muntele Şureanu In anii ’90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a identitatii poporului romàn in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme.  Dupa evenimentele din ’89, autoritatile au manifestat o anumita deschidere in acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese politice. In acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe dintre ele uimitoare.  Au fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care totul a incetat brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor. De fapt, atunci a avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel mai inalt nivel. In plus, descoperirea i-a speriat atat de tare pe oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior! Nu au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu atat mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire facuta vreodata, capabila sa dea peste cap nu doar aceasta tara, ci chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul. Fara a se urma protocolul obisnuit in astfel de cazuri, cercetarile initiale s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura locala de Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat repede Bucurestii, dar reprezentatul trimis a clacat, decizional vorbind. Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai mare siguranta, trebuie sa astupe locul pana la sosirea echipajelor de specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie.  Abia au avut timp sa faca niste fotografii; restul dosarului, foarte subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si lingvistica. Mai mult, masina in care se aflau cei trei ofiteri de securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul material de dosar.  Prin urmare, un singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese lovit de dambla; nu vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi. Macar avusese prezenta de spirit de a face noua fotografii, agentii de securitate facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident. Din declaratia profesorului, reiese ca unul din siturile arheologice din acea zona abia se infiintase, sapaturile fiind la inceput. Pentru efectuarea muncii erau angajati localnici care munceau cu ziua, dar nu veneau in fiecare zi la lucru, asa ca sapaturile inaintau cu greutate.  In plus, santierele arheologice erau raspandite pe o arie destul de larga in zona muntilor Orastiei, a Devei si a Sarmisegetuzei Regia. Sefii de santier erau nevoiti sa se ocupe de doua sau chiar de trei situri simultan, deplasandu-se de la unul la altul, iar prezenta lor intr-un loc incetinea ritmul muncii in altul.  In aria de interes a sapaturilor intra si muntele Sureanu, care face parte din gruparea montana a Orastiei. Pe unul dintre versantii lui, intr-un fel de vaioaga, tocmai fusese deschis un astfel de sit. Se trasase planul sectiunilor de interes, se stabilisera parametrii de lucru si sapaturile demarasera doar de cateva zile, atunci cand a inceput totul.  Intr-una din zile, unul dintre muncitori a lovit cu tarnacopul intr-un loc din peretele muntelui si a dislocat mai multe pietre care s-au pravalit spre el. Profesorul Constantin a auzit tipatul baiatului, a ajuns imediat langa el si l-a gasit teafar. Inafara de cateva zgarieturi, pustiul nu patise nimic. In plus, dislocarea rocilor daduse la iveala o intrare spre un fel de incapere subterana, regulata ca forma si cam de 20 de metri patrati.  Arheologul a patruns in grota impreuna cu insotitorul sau si a facut o alta descoperire: o gura de aerisire care dadea intr-un pasaj de trecere in adancime. Cei doi au marit deschiderea cu lovituri de tarnacop si au inaintat pe culoar. Dupa aproximativ 20 de metri, culoarul s-a largit considerabil, iar dupa alti 50 de metri exploratorii puteau deja sa se deplaseze in picioare, perfect drepti.  Profesorul a remarcat faptul ca natura rocilor de pe tavan s-a modificat brusc si in fata lui, la o distanta de vreo opt metri, a aparut un perete vertical. A remarcat, de asemenea, ca pe tavan aparusera sclipiri frumoase, pe care le-a interpretat ca fiind din mica bazaltica. Cand au ajuns in fata peretelui vertical, au remarcat o deschizatura larga, de forma unui semicerc, prin care se auzea un vuiet imens, desi indepartat, ca un fel de tunet.  Impresia de forta si energie ce razbatea de sub deschizatura intunecata era atat de puternica, incat arheologul a ezitat sa mai inainteze. A decis totusi sa continue investigatia la lumina lanternelor. A realizat repede cateva fotografii si urmat de satean a inceput sa coboare pe un fel de trepte, in haul ce se intindea sub ei.  De fapt era tot un culoar, lat cam de 10 metri. Arheologul era intrigat, in primul rand, de curatenia locului, ca si cum cineva l-ar fi curatat in permanenta de praf si depuneri. Se aflau deja cam la 200 de metri distanta de sit, in interiorul muntelui, si cam la 30 de metri adancime. Inaintarea era usoara, asa ca au mai coborat aproximativ 500 de metri, au ajuns la o raspantie si au ales culoarul care parea mai larg si mai inalt.  Istoricul s-a apropiat de peretele lateral dreapta si l-a luminat cu lanterna. A recunoscut minereuri masive de aur care impanzeau peretele de roca. Acelasi lucru era valabil si pentru tavan si pentru peretele despartitor. Culoarul cotea lin spre stanga si apoi mergea in linie dreapta inca vreo 150 de metri, iar in capat se vedea o lumina albastra care izvora parca din sol.  Profesorul a mai remarcat ca minereul de aur se “strangea” pe peretele din dreapta intr-un fel de vàna groasa de aproximativ doi metri, la mijlocul acestuia. Filonul brazda astfel zona pe o distanta de 10 metri, largindu-se apoi ca o palnie si ingloband dreptat tot peretele. Nicio mina de pe Terra nu contine asa ceva! E o imposibilitate geologica si daca profesorul nu ar fi avut prezenta de spirit de a face cateva fotografii, totul ar fi parut un basm. Cercetatorul a mai surprins in imagini si o ridicatura, ca un fel de pat din aur si ceva ca un fel de cartus egiptean din Antichitate, plin cu niste semne clare, un fel de scriere din linii si forme geometrice precise. Practic era un dreptunghi in interiorul caruia se aflau scrijelite aceste semne. Scrierea a fost analizata atat in Romania cat si in alte trei universitati celebre in lume si a fost descifrata doar partial. O bucata din text era mult mai veche decat cealalta si nu a putut fi decodata. Ca si cum pe acolo ar fi trecut mai multe fiinte, in perioade diferite de timp.  Iata textul foarte scurt si criptic: KR – IO; SAL-MOS, AICI ESTE VESNIC, LUMILE SE IMPREUNA ,adica limba romàna neaosa! Textul a fost analizat cu atentie, in colaborare cu un institut de studiu al civilizatiilor indo-europene din Franta, iar “traducerea” e fireasca: Io eu, care sunt Cronos sau, la fel de bine, Cronos sunt eu. Cel care a insemnat acolo afirma astfel ca el este insusi Cronos, care este adorat ca Stapan al Timpului.  Cronos (fiintele de lumina il denumesc AEON, ati intalnit acest nume in mesajele lor) sau Timpul este considerat foarte batran, pentru ca timpul insusi este asimilat unei existente ancestrale; el este atat de vechi, incat nici nu s-a nascut! Trebuie sa fie deci o redare metaforica, cu un profund simbolism spiritual. Cel mai probabil, cel care a facut insemnarea era un sacerdot, o fiinta umana ajunsa la desavarsirea spirituala. Dar apoi urmeaza ceva neinteles: sal-mos. Aici traducatorii au oscilat, pentru ca “sal” a ridicat probleme. Cercetatorii romàni au inclinat spre “zaul”, in loc de “sal”. Cronos, zeitatea tutelara arhaica a romànilor, era numit “zaul- mos”. Extraordinara inscriptie tradusa are cam 3.000 de ani vechime. Intrebarea este: ce vechime are textul imposibil de talmacit?! Se stie ca, din punct de vedere ezoteric, zacamintele masive din aur marcheaza intotdeauna o zona in care spiritualitatea oamenilor a atins culmi foarte inalte. Si aici este vorba despre un adevarat munte de aur, nu de zacaminte sub forma de minereuri din aur! Sa revenim totusi la expeditia profesorului Constantinescu … La un moment dat, tot inaintand in inima muntelui, cei doi au observat ca lumina albastra crestea in intensitate. Culoarul se termina intr-o fel de sala cu bolta imensa, cam de 3,5 m inaltime. Cam la 25 de metri de peretele imens din capatul culoarului, tronau sase jilturi ce incadrau o masa de forma paralelipipedica. Tronurile erau ìn ìntregime din aur masiv (la fel si masa) si pareau incrustate in sol.  In capatul mesei era al saptelea tron, mai mare decat celelalalte, care, intr-un fel, “prezida” ansamblul. Spatarul era mult mai inalt, ajungand cam la trei metri. De asemenea, forma era deosebita fata de celelalte; nu mai era paralelipipedica, ci ca o sectiune de trunchi de con cu baza mare in sus.  In spatele fiecarui tron se afla cate o placa gravata. De fapt, era cate un text alcatuit din mii de caractere si semne necunoscute, foarte clar si ordonat incrustate, dar pe care specialistii nu au reusit sa le decripteze. In spatele tronului principal, se afla de asemena o placa gigantica, inalta cam de 12 metri si lata de patru.  Pe ea nu se afla gravat niciun text, ci doar discul unui soare urias, de la care plecau radial foarte multe raze catre marginea suprafetei. Ultima fotografie realizata de profesor dintr-un unghi plasat in spatele tronului principal, infatisa un spatiu gol de forma unei elipse la nivelul solului, marcat de un mic perete pe margini, ca o bordura. Profesorul afirmase ca pe axa ei lunga, elipsa masura aproximativ doi metri, iar pe cea scurta, cam un metru si jumatate. Cand s-a apropiat de acel loc si a privit in jos, a simtit ca-si pierde constienta si chiar a lesinat pentru cateva secunde. In acel spatiu gol, omul a vazut un alt univers, ca si cum ar fi privit printr-un hublou de nava spatiala, la cosmosul care o inconjoara. Vedea un spatiu cosmic negru, vedea sclipirea stelelor. Deosebirea era ca ca acel “hublou” nu exista, ci accesul era liber, ca printr-o fantana. In jos, putin lateral, a observat o planeta mare, cu formatiuni asemanatoare cu cele ale Pamantului, atunci cand este privit de pe Luna. Diferenta consta in culoarea planetei care imbina albastrul cu diferite nuante de galben si portocaliu. Atunci a lesinat pret de cateva clipe. Cand si-a revenit l-a vazut pe baiat stand chiar pe marginea acelei elipse si privind ca hipnotizat in jos, spre planeta.  Profesorul a mai vazut atunci un fel de palnie stralucitoare care se ridica dintr-un punct de pe acea planeta, catre locul in care se aflau ei. S-a speriat foarte tare si s-a departat cativa pasi. Nu si-a amintit dupa aceea foarte clar ce a urmat. Stie doar ca lumina a crescut mult in intensitate, devenind alba, si ca, la un moment dat, suprafata elipsei a devenit foarte stralucitoare.  Apoi l-a vazut pe baiat pasind pur si simplu peste pragul acesteia si disparand in jos, prin ea. Imediat dupa aceea stralucirea a inceput sa scada si profesorul s-a apropiat de marginea spatiului gol. A vazut cum “palnia” formata se retragea catre acea planeta foarte frumoasa, iar universul din jur redevenea linistit.  Dupa un timp a vazut din nou acel vortex luminos ridicandu-se de pe planeta catre el si s-a speriat din nou, fugind catre iesire. Cu ultimele puteri a alergat in sat la sectia de Politie si a cerut sa vorbeasca la Bucuresti cu omul de legatura din SRI. In aceeasi seara au sosit trei agenti si profesorul i-a condus imediat in subteran. Nu se stie exact cum, unul dintre ei a disparut la fel ca baiatul. Au revenit din nou la suprafata si au ramas toata noaptea la intrare. A doua zi a mai venit de la Bucuresti un reprezentant special care s-a dovedit total depasit de situatie si a ordonat astuparea imediata a intrarii. I-a insotit doar soferul betonierei care a facut, la randu-i, o greseala fatala. Neobservat de nimeni, i-a urmat in pasajul misterios si la vederea filonului de aur si-a pierdut mintile. Dupa ce au astupat intrarea cu beton, ofiterii SRI l-au lasat pe profesor la Postul de Politie, iar ei au plecat cu masina spre Bucuresti. Nu au mai ajuns niciodata la destinatie, dupa cum am precizat la inceput.   Antarctica-muntii Orastiei-Alaska-Jupiter. Piramida de foc La data de 22 ianuarie 2007, echipamentul bazei militare americane Macor din sud-vestul Antarcticii a inregistrat o activitate neobisnuita pe unul din varfurile muntilor de joasa inaltime, aflat la o departare de aproximativ 20 de kilometri. Astfel de semnale ciudate se inregistrasera si in anul precedent, indicand o triangulatie dubla, speciala: cu muntii Orastiei din Romània si cu muntele McKinley din Alaska. In niciuna din acele regiuni Serviciul de Contrainformatii Militare al SUA nu avea referinte despre activitati dubioase, asa ca nimeni nu intelegea care este semnificatia acelor zone. Surpriza a venit deci in luna ianuarie cand cele trei puncte au fost legate la randul lor prin indicarea unei rezultante in spatiul cosmic, avand ca tinta satelitul Europa al lui Jupiter. Atunci, o zona precisa a calotei ce acoperea acea zona muntoasa din Antarctica, de langa baza Macor, se topise in doua ore, dand la iveala un dispozitiv tehnologic de o complexitate extraordinara. Din fotografii se vedea ca obiectivul avea o forma de trunchi de con, cu baza o elipsa; in mod evident, functiona ca un fel de “baliza cosmica”. Ca dimensiuni, era cam cat o cladire cu trei etaje, iar aproape de varf, cam la doua treimi de baza, prezenta un fel de “guler”, ca un evantai amplu, posibil un fel de antena.  Americanii nu au putut identifica sursa exceptionala de energie care a putut topi o masa gigantica de gheata in doar doua ore, baliza fiind acoperita cu un strat de 210 metri de gheata, dar in mod evident acea sursa provenea din interiorul dispozitivului.  Dupa topirea ghetii, baliza incepuse sa emita niste semnale luminoase de o intensitate colosala, intr-un ritm foarte rapid, asemanator pulsarilor. La 72 de ore dupa declansare, in dimineata zilei de 24 ianuarie 2007, orice manifestare de acest gen a incetat.  Dispozitivul a continuat totusi sa functioneze emitand energie si pastrand perfect uscat spatiul care-l inconjura. Baliza era luminata si in mod evident exista o anumita activitate interioara, insa emisiile energetice puternice incetasera. Cercetarile au stabilit putine lucruri. Problema cea mai spinoasa era ca din primele analize ale codurilor luminoase, era clar ca se intampla ceva, in directa legatura cu locatiile din Romània si Alaska. Chestiunea se complica si mai mult atunci cand se analiza rezultanta spre satelitul Europa al lui Jupiter.   Nimeni nu a inteles care era natura “amenintarii”, dar toti au fost de acord ca ceva avea sa se intample. Simetria luminoasa extrem de complicata reprezenta, dupa calculele savantilor, un fel de “numaratoare inversa”. Dar explicatiile puteau fi cu totul altele decat cele legate de ideea unei distrugeri in masa, cataclismice. ”Radarul antarctic” a fost un incident planetar, observabil din multe state si care nu poate fi negat, cel putin la nivelul serviciilor secrete.